Scroll to top

Ai decis să incluzi semnalizarea digitală în afacerea ta. Care este pasul următor?


Digital Signage

Felicitări! Ai luat decizia să aplici marketingul digital în afacerea ta. Ceea ce îţi doreşti acum este să ştii care sunt paşii următori, ce informaţii trebuie să obţii de la echipa de implementare a soluţiilor.

Care sunt provocările cel mai des întâlnite în implementarea soluţiilor de digital signage?
Odată ce ai răspunsul la această întrebare, vei şti să preîntâmpini eventualele obstacole. Este util să ştii cel puţin în termeni aproximativi costurile legate de consumul de curent, dacă există limitări în alegerea display-urilor, care sunt opţiunile în cazul în care intervin defecţiuni, ce perioadă acoperă garanţiile şi ce includ ele, ce tip de internet vei avea la dispoziţie, care sunt avantajele şi dezavantajele reţelei.

Cum dezvolt o strategie de digital signage?
A dezvolta o strategie de digital signage înseamnă, înainte de toate, a cunoaşte suficient de bine publicul ţintă. Conţinutul adaptat consumatorului este un criteriu de referinţă. Dar a dezvolta o strategie de digital signage mai înseamnă să ştii şi tendinţele din acest domeniu. Recunoaşterea facială, de exemplu, a fost introdusă recent în aeroportul din Dubai, cu scopul de a fluidiza fluxul de călători şi de a oferi o nouă experienţă a călătoriei. Este important să avem în vedere, de asemenea, în ce măsură noile tendinţe sunt aplicabile şi în spaţiul/ ţara în care locuim, să cunoaştem, cu alte cuvinte legile la zi care reglementează GDPR.

Care sunt cele mai bune practici din digital signage?
Pentru a răspunde la această întrebare, ne întoarcem, din nou, la conţinut. Un conţinut atrăgător, care să ruleze fluent, să fie dinamic şi să ofere mai mult decât o informaţie, o ofertă sau o promoţie este cea mai bună „practică“ din digital signage. Un conţinut actualizat, cu mesaje la zi, ţine publicul aproape şi furnizează încredere. Iar pentru a se realiza toate astea este nevoie de softuri performante, care să justifice investiţia. Nu în ultimul rând, un conţinut interactiv, care să implice privitorul, să îi ofere o experienţă participativă, este un alt „obicei“ de avut în vedere înainte de a implementa soluţiile de digital signage.

Îţi doreşti să integrezi soluţiile de digital signage în afacerea ta? Vino în showroom-ul nostru pentru o consultanţă gratuită şi pentru a vorbi mai multe despre digital signage şi despre ceea ce se potriveşte business-ului tău.