Implementarea soluțiilor de digital signage în educație este o consecință firească a apariției culturii media digitale. Metodele tradiționale de a ține legătura cu publicul sunt din ce în ce mai greu accesibile.
Generația digitală este copleșită în mod constant de informații digitale. De aceea, fără implementarea soluțiilor de digital signage, instituțiile de învățământ riscă să rămână în urmă și să piardă legătura cu un public într-o permanentă evoluție.
Iată câteva avantaje ale implementării soluțiilor de digital signage în educație:
Reducerea consistentă a costurilor
Instalarea unui sistem de semnalizare digitală în instituțiile de învățământ reduce costurile prin faptul că nu se mai consumă hârtie și nu se mai folosesc imprimantele. Mai mult, nevoia de a promova un eveniment intern, distribuindu-l prin pliante (care presupun, și ele, costuri), poate fi satisfăcută tot prin rețeaua de digital signage.
Procesul de învățare se îmbunătățește
Elevii și studenții sunt familiarizați cu tehnologia digitală, iar introducerea soluțiilor de digital signage în mediile de învățământ ar putea îmbunătăți procesul de învățare, de dobândire a unor cunoștințe. Prin stimularea vizuală, lecția sau cursul ar putea deveni mai mult decât un text într-o carte. În principiu, un display, un media player și o protecție pentru afișajul electronic sunt punctele de plecare principale pentru sistemul de semnalizare digitală.
Informațiile se răspândesc mai ușor
Nu doar că informațiile se răspândesc mai ușor, dar pot fi și de mai multe feluri. Cu o rețea de digital signage poziționată în puncte strategice se pot atinge mai multe obiective, și anume distribuirea unor mesaje de natură diferită. Printr-o singură campanie de conștientizare, sunt vizați nu doar elevii/ studenții, dar și vizitatorii sau personalul didactic, angajații instituției respective. Se elimină, din nou, necesitatea de a distribui informații. Un alt exemplu: amplasarea de ecrane digitale în spațiile pentru luarea mesei (de tipul cantinelor) sau spațiile recreative facilitează accesul la meniurile zilei, evenimentele săptămânii/ lunii și alte noutăți de interes.
O instituție de învățământ în pas cu tehnologia digitală are în mod automat o imagine mai bună. Facilitează procesul de alegere a unei școli/ unui liceu/ universități. Implementarea soluțiilor de digital signage în educație va deveni, mai devreme sau mai târziu, o necesitate.
Referință: traducere și adaptare după 6 benefits of digital signage in education (digitalsignagetoday.com)
Citește și: La Harvard Business School, cursurile se ţin pe un ecran curbat, de dimensiuni impresionante
Foto: benq.eu