Provocările prin care a trecut semnalizarea digitală în perioada recentă (adaptarea la contextul pandemic și trecerea, ulterior, la cel postpandemic) i-a determinat pe specialiștii în acest domeniu să schițeze un „portret“ al viitorului în privința soluțiilor de digital signage.
Și chiar dacă predicțiile sunt făcute pentru spațiul Americii, pentru că de acolo se dă tonul în materie de digital signage și de marketing digital, nu e rău să știm cam care sunt tendințele.
Predicțiile sunt făcute de cei de la BusinessWire și au fost publicate, integral, pe pagina martechcube.com. Mai jos, un rezumat al acestora:
Display-urile OLED vor fi tot mai prezente
Punctele forte care le vor face din ce în ce mai vizibile, în special în mediul indoor, sunt: calitatea imaginii, contrastul impecabil și dinamismul care rezultă din toate acestea.
Domeniul retail va adopta din ce în ce mai mult semnalizarea digitală
Nu este tocmai o noutate, însă cert e că soluțiile de digital signage nu mai reprezintă o variantă/ o posibilitate de marketing digital, ci încep să completeze, să fie parte integrantă din identitatea vizuală a unui brand. Mai mult, din perspectiva consumatorilor, este apreciată experiența interactivă când vine vorba de relaționarea cu digitalul.
Evoluția soluțiilor la cheie și creșterea cererii pentru publicitatea outdoor
Avantajul soluțiilor la cheie constă, în primul rând, în maleabilitatea lor. Atunci când semnalizarea digitală este integrată într-o afacere, de la zero, încă din momentul în care aceasta se pune pe picioare – fie că e vorba de o farmacie, un restaurant, un mall sau chiar un aeroport -, modificările sunt mult mai ușor de operat. Un spațiu gata pus la punct este mai puțin maleabil, mai puțin ofertant (dar asta nu înseamnă că nu există variante!). Legat de cererea în creștere pentru publicitatea outdoor, tendința este vizibilă în general în mediul urban și în special în punctele cu trafic intens.
Un consilier talentat te va îndruma, cu siguranță, spre varianta potrivită afacerii tale! Te așteptăm în showroom-ul iTotem să alegem împreună ceea ce ai nevoie pentru o mai bună vizibilitate a businessului pe care îl conduci.