Soluțiile de digital signage fac parte din procesul de construire și personalizare al unui brand. Prin digital signage (DS), produsele și informațiile legate de servicii sunt scoase în față eficient, datorită conținutului (grafică și video) de calitate înaltă.
Inteligența artificială (AI) evoluează din ce în ce mai mult
Probabil că știți deja despre recentul proiect din Polonia, gândit să-i ajute pe șoferii care conduc în condiții meteo nefavorabile. Proiectul a putut fi concretizat (și) datorită AI. Astfel, după ce a fost pus în funcțiune, sistemul a fost capabil să identifice marca și modelul a aproximativ 40 tipuri de mașini, în 8 culori diferite, cu o acuratețe de peste 90%. Pentru a asigura confidențialitatea, plăcile de înmatriculare și alte elemente de identificare au fost blurate. Asigurarea confidențialității, modul și scopul în care datele personale sunt folosite este una dintre provocările AI. Cu cât ea avansează mai mult (în viitorul apropiat), permițând o acuratețe din ce în ce mai mare în culegerea informațiilor, cu atât este necesar să se respecte dreptul la confidențialitate. Tehnic, AI aduce favoruri uriașe: calculatoarele pot utiliza fluxul de date primit pentru a viza în mod specific afișajul electronic, plecând de la ele. Consecința nu este doar generarea unor campanii de marketing mai bine integrate, ci și creșterea ratei de engagement.
Analize din ce în ce mai predictive
Folosirea soluțiilor de digital signage pe bază de date va fi mai valoroasă datorită utilizării unor tehnologii interactive pentru furnizarea informațiilor cheie. Analizele vor fi, în consecință, din ce în ce mai predictive. Informațiile vor fi folosite pentru a îmbunătăți conținutul și pentru a crește, prin urmare, rentabilitatea investiției.

Meniu digital afișat pe display-uri instalate de iTotem în restaurantul Noodle Pack (Satu Mare)
Formatele media
Conținutul își va continua traseul de dinamizare, așa că formatul media se va adapta la conținutul afișat și, mai mult, vor fi încurajate folosirea formatelor video Full HD 1080p.
Soluțiile 3D de tip Wayfinding vor câștiga în popularitate
Soluțiile digitale de tip wayfinding (pentru găsirea locului în care un client își dorește să ajungă și afișarea traseului pentru a ajunge la acesta, din poziția în care este solicitat) sunt un pas important în îmbunătățirea experienței consumatorului, în special atunci când vorbim de spații de dimensiuni mari. Maparea 3D, de asemenea, va câștiga și ea în popularitate – acele hărți interactive care oferă indicii vizuale ale traseului din punctul de plecare până în punctul de sosire. Din ce în ce mai multe spitale, mall-uri, centre comerciale, muzee, cazinouri, spații în care au loc evenimente sportive, vor apela în 2020 la soluțiile digitale de tip wayfinding și maparea 3D.