Scroll to top

Poate fi un display instrument de marketing? Studiu de caz


Digital Signage

Cea mai simplă definiţie a marketingului se reduce la următoarele câteva cuvinte: „arta şi ştiinţa de a vinde“. Să ştii cum să vinzi un produs înseamnă să ştii să îi spui povestea. Iar pentru a spune o poveste este nevoie nu doar de artă şi ştiinţă, trebuie să ştii şi publicul căruia i te adresezi. Să îl cunoşti, să empatizezi cu el.

În contextul prezentării unui produs, este firesc să ai o imagine cât mai clară a auditoriului. Marketingul nu este doar arta şi ştiinţa de a vinde, este, din ce în ce mai mult, arta şi ştiinţa de a atrage cât mai eficient şi mai creativ atenţia publicului. Cum ar putea servi un display acestei teorii, cum ar putea deveni, într-un mod non-agresiv, un instrument prietenos de marketing? Până la a răspunde la această întrebare, să mai facem o scurtă paranteză.

Dacă am privi soluţiile de digital signage ca un organism viu, una dintre trăsăturile care atrag imediat atenţia este capacitatea de a se adapta şi de a se „împrieteni“ cu domenii dintre cele mai versatile – soluţiile de digital signage invadează mediul urban, de la clădiri înalte la intersecţii cu trafic intens; sunt prezente, de asemenea, în farmacii, aeroporturi, cafenele, arene sportive, ansambluri rezidenţiale, supermarketuri şi mall-uri. Display-urile reprezintă, oriunde ar fi, punctul de atracţie, se integrează în imaginea unui brand, sunt cartea de vizită digitală. Aşa că, achiziţia recentă a celor de la Kiks, celebrul retailer nordic de produse beauty, nu este un lucru neaşteptat. Semnalizarea digitală se impune şi în industria beauty, înţelegându-se prin asta nu doar saloane şi centre de înfrumuseţare, ci şi magazine în care se comercializează astfel de produse.

Recent, Kicks, celebrul retailer nordic de produse beauty, a încheiat un parteneriat cu o firmă de semnalizare digitală, în urma căruia vor fi instalate peste 1.300 de display-uri în magazinele din Suedia, Norvegia și Finlanda. Display-urile vor fi amplasate la intrarea în magazine, în punctele de interes din interior, dar şi pe mobilierul tip insulă, cu produse de parfumerie. Conţinutul include informaţii despre produse, noutăţi din domeniu şi promoţiile momentului. Reprezentanţii Kicks apreciază experienţa dinamică pe care o oferă integrarea acestor display-uri în magazine.

Se pot numi aceste display-uri instrumente de marketing? Da, dacă ne reamintim definiţia de la care am plecat, marketingul, „ca arta şi ştiinţa de a vinde“. Dacă, însă, vrem să demonstrăm că marketingul este, din ce în ce mai mult, arta şi ştiinţa de a atrage cât mai eficient şi mai creativ atenţia publicului, ne-am putea imagina următoarele scenarii privind conţinutul de pe display-urile din magazinele cu produse beauty:

  • teste interactive prin care potenţialele cliente sunt invitate să răspundă la mai multe întrebări pentru a vedea ce parfum li se potriveşte mai bine (sau pentru a alege un parfum destinat unei alte persoane);
  • filmuleţe scurte cu sfaturi concrete de la specialişti în beauty pentru a afla informaţii utile privind îngrijirea tenului, în funcţie de specificitatea acestuia (sau casete cu informaţii de tipul „Tastează tipul de ten aici şi află ce produse ţi se potrivesc“);
  • recomandări făcute de make-up stilişti din care să reiasă machiajul potrivit în funcţie de eveniment sau moment al zilei sau, mai personalizat, în funcţie de trăsăturile feţei, culoarea părului, forma ochilor etc.

Iată cum, în câţiva paşi, un display devine într-un mod creativ şi non-agresiv un instrument eficient de marketing!

Foto: freepik.com